Yoga în cuplu sau cum să reaprindem pasiunea în relaţie!

Ştiai că majoritatea cuplurilor suferă realmente din cauza
lipsei de atenţie reciprocă? Trăim într-o epocă a vitezei, în care suntem
distraşi de tot felul de lucruri şi uităm efectiv să petrecem mai mult timp
cu persoana iubită şi să întreţinem „focul” pasiunii.

Stăm peste program la serviciu, ne concentrăm atenţia pe
creşterea copiilor, pe îngrijirea casei, petrecem mult prea mult timp pe
Facebook, iar timpul special petrecut cu partenerul, în care să ne
împărtăşim sentimentele şi visele, tinde să fie către zero. În opinia
profesorului internaţional de yoga Dana Ţupa, trendul de a petrece tot mai
puţin timp de calitate cu persoana iubită dăunează nu numai relaţiilor
actuale, dar vor fi afectate, prin puterea exemplului, şi cuplurile
generaţiilor viitoare. “Copiii noştri vor crede că e ceva firesc să acordăm
mai puţină atenţie persoanei iubite, că e ceva normal ca mami şi tati să se
privească rar în ochi, să se îmbrăţişeze şi vor prelua modelul parental. De
ce? Pentru că noi le-am indus, prin puterea exemplului, această atitudine”,
afirmă profesorul de yoga acreditat internaţional.

Mai mult, specialistul consideră că atenţia este mult mai
puternică decât credem noi, este o “unealtă energetică” care schimbă
percepţii, schimbă realităţi, iar acolo unde se îndreaptă atenţia, acolo se
duce energia şi de acolo culegem roadele. Îmbucurător este că există
suficient de multe cupluri care au conştientizat că nu mai acordă
suficientă atenţie în relaţie, iar un număr considerabil de perechi au
început să apeleze la o nouă metodă de re-captare a atenţie, foarte
apreciată şi practicată în Occident, şi anume YOGA ÎN PERECHE.

* Ce exerciţii de yoga putem face cu persoana iubită?*

*1. **Respirăm împreună! *“Pentru restabilirea conexiunii emoţionale
între parteneri, în prima fază putem experimenta respiraţia. După
aproximativ 5 minute, se creează o conexiune subtilă între cele două
persoane, până la momentul în care, practic, ajung să simtă palpabil
impactul asupra celuilalt şi chiar să trăiască ceea ce trăieşte celălalt,
într-un stadiu mai avansat, de empatie. Armonia există în fiecare dintre
noi şi o putem readuce prin minte, emoţii şi respiraţie. Puterea
‘’rapport-ului’’ prezentat în tehnicile de NLP (programare neuro
lingvistica), începe odată cu respiraţia, cu sincronizarea acesteia, între
parteneri. Ochi în ochi şi respirând în acelaşi timp pe o muzică relaxantă,
este un cadou incredibil pe care ni-l putem face unul celuilalt, generând o
deschidere, la nivel de suflet, extrem de profundă şi o apropiere caldă,
reconfortantă, dar mai ales sinceră, căci ochii sunt oglinda sufletului
nostru”*, afirmă profesorul internaţional de yoga, Dana Ţupa.*

*2. **Medităm împreună!* “Ne putem ţine de mâini, în timp ce stăm faţă
în faţă, aşezaţi în poziţie de meditaţie sau aşezaţi pe două scaune. O
muzică de fond relaxantă poate aduce un plus de valoare acestui moment, în
care ne conectăm unul cu celălalt, ţinând ochii deschişi la început. Mai
apoi, închizând ochii, facem totul posibilul să simţim prezenţa celuilalt.
Chiar dacă nu credem, nu ştim sau nu vedem, câmpul vibraţional emanat de
inima noastră tinde să îl cuprindă, să îl învăluie pe cel ce ne stă înainte”*,
crede *Dana Ţupa.

3. *Posturi fizice pe care le putem face împreună cu partenerul.*
“Cunoscută ca şi yoga în pereche sau acro yoga, cei doi îşi încredinţează
unul celuilalt fiecare mişcare, stabilind astfel încredere, armonie şi
sinceritate. Pe lângă beneficiul de a face împreună mişcările, de a petrece
timp de calitate, de a fi un explorator atent al tău şi al partenerului,
acest tip de yoga are beneficiul dat de mişcarea, forţa şi graţia aduse de
posturile corporale, care adeseori necesită flexibilitate, musculatură
fermă şi depăşirea cercului de confort personal”*, *conchide *p*rofesorul
de yoga acreditat internațional Dana Țupa, fondatorul PURNA Yoga Academy
– prima şcoală de yoga din România acreditată de
Yoga Alliance International USA.