Revista Pro Patria, numărul 3/2012

Cercul de Educaţie „Pro Patria” al Casei Municipale de Cultură Turda a lansat numărul 3/2012 al Revistei Pro Patria.
Cercul de Educaţie „Pro Patria” se doreşte a fi o modalitate prin care iubirea de ţară, căzută în dizgraţie din varii motive, să fie repusă în drepturi. Oferta se îndreaptă înspre elevii liceelor, pentru a-i sensibiliza şi a le cultiva sentimentul de respect faţă de limba română, istoria şi geografia României, cultura şi arta tradiţională, întregul sistem de valori al ţării noastre.
În colaborare cu profesori de istorie, geografie, limba şi literatura română, desen, se va lansa o temă pentru cei ce doresc să facă parte din cercul celor care scriu pentru revista Pro Patria. Elevii vor pregăti pentru fiecare număr lucrări specifice, sub îndrumarea profesorului din domeniu, dacă este cazul. Lucrările astfel realizate vor fi publicate în revistă.
Tema aleasă de Crecul de Educaţie „Pro Patria” pentru acest an este Şcoala Ardeleană şi Valorile Europene.
Doritorii pot găsi numărul 3/2012 din revista „Pro Patria” la Casa Municipală de Cultură sau la sala de lectură a Bibliotecii Municipale „Teodor Murăşanu”.

Leave a Reply