Parcul Central din Turda se transformă în tărâmul distracției în perioada 1-3 iunie!

Primăria Municipiului Turda organizează în acest an în perioada 1-3 iunie, cel mai mare eveniment dedicat copiilor. “Sărbătoarea Copilăriei” va transforma Parcul Central într-un parc de distracții care va cuprinde activități recreative și culturale, parada mascotelor Disney, concursuri, jocuri, spectacole în aer liber și multe jucării!

Vineri, Sâmbătă și Duminică vor avea loc peste 74 de evenimente în Parcul Central, dedicate toate copiilor. De asemenea, în parc vor fi prezenți comercianți care vă vor pune la dispoziție bucate alese și multe, multe dulciuri.

La spectacolele de la scenă vor participa majoritatea cluburilor vocaționale din municipiu (Clubul Copiilor, ARTIS – Casa de Cultură, Balet Perfect Dance, Ballerina’s Studio, Street Legends, Clubul Canto Aria, Ansamblul Datina Turdeană, Clubul Sportiv Potaissa Turda, Ansamblul Folcloric Țarina, Grupul Folcloric Crăișorii).

Evenimentele vor începe zilnic la ora 10.00 și se vor încheia la ora 20.00.