Ovidiu Bucur: „Să nu vă fie frică să fiți români”

Ovidiu_Adrian_BucurDragi cititori, a fost o săptămână cu adevărat bulversantă pentru români, în general și pentru noi, naționaliștii, în particular.
De la înțelegeri pe genunchi care livrau Transilvania în mâinile maghiarilor doar pentru interesele meschine a unui lider de partid, la schimbarea denumirii unei străzi din Cluj, stradă care poartă numele poetului fără pereche pentru naționalismul românesc, Radu Gyr, în numele unui poet maghiar care nici măcar nu merită amintit.
Este din ce, în ce, mai greu să fii român într-o țară în care, de la personalități de televiziune – Sabin Gherman, la politicieni și chiar sportivi reneagă și batjocoresc patriotismul național și sentimentele de dragoste de neam.
Pare că n-am învățat nimic în 2000 de ani de opresiune străină, pe diverse meleaguri românești și pare că adevărații români au murit de mult, lăsând în urmă niște oi care behăie după puterea și „cântecul” banului.
Ceea ce este mai grav este că nu avem modele de patriotism, contemporane cu noi, după care să ne ghidăm și care să insufle în noi ideea de dragoste de neam, deoarece toți șerpii și toate scorpiile se deghizează în naționaliști sau, mai grav, în daco-olici, pentru a-și atinge propriile interese meschine.
Nu voi vorbi despre obsedații de „dacologie” care aruncă în spațiul public tot felul de informații elucubrante despre daci, încercând să aducă la superlativ, fără dovezi științifice, importanța pe care poporul geto-dac a avut-o în Europa, deoarece consider că „dacopații” reprezintă una dintre cele mai mari amenințări la adresa naționalismului românesc.
O altă amenințare la adresa naționalismului este reprezentată de politicienii care sunt patrioți și naționaliști numai atunci când le aduce beneficii și capital de imagine, pentru ca apoi să uite de națiunea aceasta, de valorile ei, de eroii și strămoșii ei.
Oameni buni, eu sunt naționalist, sunt naționalist până dincolo de limita radicalismului și sunt mândru de asta. Eu, când iau o brazdă de pământ românesc în pumni, simt că brazda aceea a fost nu numai apărată, dar și îngrășată, cu sângele și oasele strămoșilor noștri, iar asta mă face, efectiv, să iubesc pământul țării mele.
De-asta nu accept ca diverse partide politice să facă diverse trocuri cu ungurii, cu țiganii sau cu națiuni care mi-au subjugat strămoșii.
De-asta, când aud sintagma „Ținut Secuiesc” sau „15 martie – Zi națională în România”, îmi vine să urlu de furie și de frustrare și să le reamintesc politicienilor că dacă nu erau românii care și-au vărsat sângele și și-au frăgezit carnea pe front, în lupte împotriva celor cu care astăzi politicienii fac trocuri, ROMÂNIA NU EXISTA.
Dar vedeți voi, România de astăzi este sclava unei asupriri mai mari și mai periculoase decât orice altă asuprire … este vorba despre asuprirea lașității, a intereselor meschine și a jegului uman, iar de această asuprire doar focul unei revoluții ar putea scăpa țara.