Ovidiu Bucur: „Cine se acuză, mă amuză!”

Ce mod superb de a începe această dimineață! Direct cu un uppercut editorial în barba inteligenței criticilor noștri, dar așa-i în presă, nu poți întotdeauna să mulțumești poporul, vorba primarului ghirișean: „ca să faci omletă, trebuie să spargi niște ouă!”.

Ieri dimineață, am publicat un articol despre 1,8 milioane de lei pe care Consiliul Județean i-a plătit nelegal pentru servicii fictive de deszăpezire.

„Păi, în conformitate cu informațiile de la acea vreme, de deszăpezirea drumurilor județene, în sezonul rece 2014-2015 s-au ocupat trei societăți comerciale: SC Diferit SRL, SC Drumuri și Poduri Județene SA și SC Bema ProdServ SRL.

Astfel, fie una, fie toate aceste trei firme au încasat bani pentru deszăpeziri fictive, iar problema cea mare este că reprezentanții Curții de Conturi Cluj NU SPECIFICĂ despre care firmă este vorba.”, scriam în acel articol, fără a preciza nici noi care este firma care a încasat ilegal banii … pentru că NU ȘTIM ÎNCĂ.

Ei bine, după ce a citit articolul, un bărbat inteligent din mediul de afaceri clujean s-a apucat să recunoască indirect ceva ce noi doar am insinuat. „Dar sa incasezi 600 mil lei vechi pe un brand turistic inexistent al unei comune ce e?”, a scris acesta pe rețelele de socializare, cu referire clară la o confuzie economică pe care o face, în pofida faptului că, în conformitate cu propriul lui cont de facebook, a făcut liceul economic, că de facultă n-a mai avut vreme (să pună pe facebook).

Adică, prin acel comentariu, respectivul om de afaceri a recunoscut că s-ar putea ca firma lui să fi încasat ilegal acei bani, deși noi n-am spus asta, deși am spus că se cercetează și deși noi am pomenit TREI firme, nu doar cea la care respectivul om de afaceri este șef.

Nu vom divulga, în acest articol, identitatea respectivului antreprenor din județul Cluj, întrucât nu vrem să-i alterăm imaginea … dacă el vrea, e problema lui, dar ceea ce vom spune este că acest antreprenor local face niște erori grave în activitatea sa adiacentă celei economice, umplându-se de ridicol și demonstrând clar intențiile sale meschine.

Acest antreprenor este genul individului care vine în fața populației, mimând cele mai curate și albe intenții, iar când are ocazia să muște, mușcă asemeni câinilor pitbull, în foarfecă, pentru a fi sigur că sfârtecă, iar noi știm asta, deoarece îl cunoaștem extrem de minuțios – cunoscându-i totodată și activitățile economice și cele adiacente celor economice, în deplinătatea lor, cu subiect și predicat.

Revenind la câinii pitbull, mușcătura în foarfecă a acestui animal este una dintre marile sale probleme, întrucât dacă mușcă mai mult decât poate rupe, are șansa de a se sufoca …

Un individ care se apucă de bălăcărit pe rețelele de socializare nu denotă nici inteligență, nici prestanță, ci pură prostie!

Cine are ochi, să citească printre rânduri!