Ovidiu Bucur: „Așteptați răspuns, nemernicilor”

Ovidiu_Adrian_Bucur Titlul acestui articol se referă la o afirmație făcută de vicepremierul Federației Ruse, Dimitri Rogozin, cu referire la România, în contextul în care autoritățile de la București i-au interzis acestuia survolarea spațiului aerian românesc, în momentul în care acesta a dorit să se ducă la Tiraspol, în Transnistria, pentru a celebra 25 de ani de la victoria filo-rușilor în Transnistria.
Vedem, zi de zi, cum diverși papagali de altă etnie, rasă sau naționalitate, își permit să pângărească imaginea națiunii române, în contextul în care peste doar un an vom celebra 100 de ani de la Marea Unire.
Abia miercuri, în ședință ordinară de consiliu județean, maghiarul Vakar Istvan a declarat că el „va comemora” 100 de ani de la Marea Unire, iar în momentul în care i s-a atras atenția că a comemora se referă la un lucru negativ, iar a celebra era sintagma pe care o căuta, Vakar a fost și mai arogant, afirmând că va purta ia românească, dacă și consilierii județeni români vor purta … „ie ungurească”.
Înainte să încep tirada asupra papagalilor, vă mai dau un exemplu: același Vakar a postat pe contul personal de facebook faptul că trupa Depeche Mode ar fi concertat la … Klausenburg … nu la Cluj Napoca.
Acum … să-ncepem: în primul rând, poate că atitudinea șovin-iredentistă și arogantă a ungurilor din Consiliul Județean Cluj s-ar înfrâna puțin dacă PSD și PNL ar înțelege că sunt partide ROMÂNEȘTI și că ar ar trebui să colaboreze, PENTRU ROMÂNI, însă atât PSD cât și PNL dau nas ungurilor, iar pentru majorități vremelnice le permit să își ia nasul la purtare, uitând astfel că au o atitudine negativă față de națiunea din taxele și impozitele căreia își primesc salariile.
Pe de altă parte, Vakar ar trebui să știe că ungurii n-au nici ie, nici ițari, nici pieptar și că, în nici un caz, la 100 de ani de la Marea Unire, nu va purta nimeni ABSOLUT NIMIC de sorginte ungurească.
Poate dacă A-lin n-ar avea o atitudine de lin-gău față de unguri, aceștia nu și-ar mai permite atâtea aroganțe.
Revenind la Rogozin, acest stalinist, cu gânduri de expansiune pentru Mama Rusia, ar trebui declarat persona-non-grata în România, iar accesul său în țara noastră ar trebui interzis pentru totdeauna, pentru că orice vagabond care afirmă despre un popor că ar fi nemernici, nu merită să calce același pământ cu „nemernicii”.
Avem nevoie de o dragoste și o mândrie de neam și avem nevoie să ne iubim țara, pământul, tradiția, cultura și identitatea, dar nu reușim acest lucru, mai ales în condițiile în care români sadea, așa cum este Sabin Gherman, fac o propagandă nemaiîntâlnită ungurilor, sau atât timp cât regizori ai Televiziunii Române afirmă că drapelul tricolor este o cârpă.
Ne-am învățat leneși, ne-am învățat nepăsători și ne-am învățat să luăm România și românismul ca pe ceva ce ni se cuvine și pentru care nu trebuie să ridicăm nici un deget, iar problema este că nu e așa.
Poate că dacă nu am mai avea o țară și am deveni străini în țara noastră, ne-ar reveni mintea la cap.
Dar n-ai ce face, atât timp cât partidele presupus-naționaliste sunt construite de rebuturi politice, foști comuniști, turnători la securitate și persoane cu o probitate morală îndoielnică.
Era o vreme când țara asta era condusă de medici, de profesori, de doctori, avocați și preoți, iar acum
a ajuns să fie condusă de ciocănari și fufe, de papagali și insipizi, care târnosesc orice înseamnă credință, dragoste de neam, cultură și identitate.
Non-valorile și putorile sunt ridicate la rangul de somități, iar „high society” este construită din țepari și curve.
Asta este România actuală, de-asta trebuie luată atitudine și de-asta eu, naționalist fiind, nu mai pot să tac.
Suntem datori față de sângele, oasele și carnea cu care strămoșii noștri au îngrășat gliile, să fim români, să fim mândri și iubitori față de țara asta, iar leprele și șovinii … să plece, nu să fie aleși în funcții de conducere.