Ovidiu Bucur: „Ambulanța nu e nici taxi, nici vraci”

Una dintre cele mai stringente probleme semnalate de medici, vis-a-vis de comportamentul pacienților a fost și, din păcate, încă este, prostul obicei al românilor de a chema Salvarea pentru orice fleac.
Povestea, la un moment dat, prietenul meu, Vasile Grumaz, despre un caz în care a fost solicitată o Ambulanță pentru o unghie încarnată, iar la acel moment nu îmi venea să cred ce-mi aud urechile.
Ulterior, în meseria pe care o practic, am purtat discuții cu doctori, cu asistente, cu ambulanțieri și am aflat multe cazuri de oameni care cheamă, de exemplu, o ambulanță până la Frata, pentru o durere de măsea, sau cheamă ambulanța până la Bercheș, pentru un test de sarcină.
Întrebarea mea era: „cum, Doamne iartă-mă, trimite Serviciul Județean de Ambulanță, un echipaj complet, dacă omul îi spune că-l doare măseaua?”, și-am aflat.
Astfel, nu mică mi-a fost mirarea când mi s-a spus că, de multe ori, cetățenii invoacă probleme serioase de sănătate, precizând ba că e vorba de vreun infarct, ba că e vorba de un accident casnic, iar când ambulanțiereii ajung la fața locului, se lovesc de realitate.
Iar realitatea este pe cât de crudă, pe atât de nesimțită.
Oameni buni, înțeleg că nu există dispensare umane în comune și acolo unde există nu se asigură permanență, dar să chemi o ambulanță pentru că la fiică-ta i-a întârziat menstruația este o iresponsabilitate crasă, deoarece în timpul în care ambulanța vine la tine, pentru un fleac, în altă zonă a județului, un om moare de infarct.
Din păcare, 112 a ajuns un fel de hotline a persoanelor fie cu prea mult timp liber, fie cu prea puțin bun simț, iar autoritățile nu neapărat au ce face, sau au ce face, dar nu le-a dat nimeni ideea.
Practic, pentru a se stopa acest flagel, ar trebui ca Parlamentul să voteze o lege a solidarității medicale, prin care, acolo unde gravitatea cazului pentru care se solicită o ambulanță este de nivelul unei unghii încarnate, personalul de ambulanță să ia datele pacientului, iar acesta să primească, prin poștă, o amendă reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport.
Astfel, odată usturați la buzunar, atât oamenii cu prea mult timp liber și prea multe probleme minore, cât și persoanele care nu au asigurare medicală, dar care folosesc 112 pentru orice problemă medicală se vor gândi de două, chiar de trei ori, înainte să apeleze la ambulanță.
Totodată, cu banii colectați de la alarmiști s-ar putea achiziționa fie ambulanțe noi, fie aparatură pentru ambulanțe, fie dotări pentru spitale.
De altfel, mă gândesc foarte serios să o abordez pe Cristina Burciu, deputatul PSD de Turda pentru a-i cere părerea vis-a-vis de oportunitatea unei astfel de legi.
Vreau să vă spun că sunt la curent cu cel puțin trei cazuri de oameni care au riscat să moară, din pricina faptului că ambulanțele erau reținute prin diverse locații, iar cazurile la care erau reținute ambulanțele erau infinit minore față de cazurile care trebuiau să aștepte.
Astfel, consider că-ntr-o țară în care se pot da legi valabile 24 de ore prin care unii să-și aducă flote de mașini în țară fără să plătească taxe vamale, se pot da și legi care să prevină și să combată un asemenea fenomen și consider că avem nevoie de legi și de metode de coerciție, deoarece nici vorba bună și nici „cultura” nu aduce niciun rezultat palpabil.
Da, am vorbit despre cultură și am pus-o între ghilimele, dar cum altfel să o pun, când 40% dintre români sunt analfabeți funcționali?