La Câmpia Turzii se deschide patinoarul în aer liber

Patinoarul artificial în aer liber din Municipiul Câmpia Turzii își va deschide porțile pentru toți iubitorii de mișcare, pentru al doilea an consecutiv.
Vă invităm în data de 6 decembrie 2017, ora 18:00, să fiți alături de noi în Parcul Municipal (Berc) pentru a ne bucura de acest moment.
În acest an patinoarul oferă un spațiu generos, în suprafață de 800 de mp, fiind unul dintre punctele de atracție în acest sezon, la Câmpia Turzii.
Patinoarul va fi deschis până la finalul lunii februarie 2018, cu posibilitate de prelungire, dacă vremea permite.
Programul de funcționare este următorul:
luni – vineri
10.00 –15.30 – pentru începători
16.00 – 22.00 – pentru avansați
sâmbătă – duminică
10.00 –15.30 – pentru începători
16.00 – 23.30 – pentru avansați
Copiii și adulții vor avea acces la patinoar, contra cost, după cum urmrează:
5 lei/copii până la 7 ani/serie
7 lei/ copii cu vârste până la 18 ani/serie
10 lei /adulţi/serie
De asemenea, copiii cu vârsta mai mică de 5 ani au acces în incinta patinoarului doar însoțiți de o persoană care are echipament pentru patinaj.
Așadar, miercuri, 6 decembrie 2017, ora 18:00, autoritățile locale din municipiul nostru vă așteaptă să participați cu prietenii și familia la deschiderea Patinoarului din Parcul Municipal.

Direcția de Relații cu Comunitatea