Grădinițele de pe sate primesc o gură de oxigen din partea Consiliului Județean

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a emis autorizațiile pentru construirea, respectiv reabilitarea sau modernizarea a trei grădinițe din comunele clujene. Urmează a fi, astfel, construită o grădiniță cu program normal în localitatea Cătina, în timp ce grădinița din localitatea Cîțcău urmează să beneficieze de lucrări de modernizare, iar cea din localitatea Bogata de Sus, comuna Vad, va fi reabilitată.
,,Sunt convins că investițiile în infrastructura educațională din aceste trei localități vor contribui decisiv la creșterea gradului de acces al copiilor și tinerilor la educație. Dorința noastră este ca și în mediul rural copiii aflați la început de drum să poată învăța într-un mediu plăcut și sigur, care să îndeplinească toate cerințele europene”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
În ceea ce privește edificarea grădiniței din localitatea Cătina, aceasta va dispune de un regim de înălțime P+E, cu o suprafață utilă de 441,5 mp iar dotarea se va face cu mobilier și echipamente ultramoderne, conform celor mai exigente standarde în domeniu. Clădirea grădiniței va cuprinde încăperile destinate grupelor de copii, respectiv cea de primire, coridor, precum și spații pentru activități – două săli de grupă și o sală multifuncțională. În același timp, grădinița va mai dispune de un cabinet medical, izolator – camera destinată separării cazurilor suspecte de boală, spații administrative și încăperi destinate personalului de educație și de îngrijire.
Partea exterioară a construcției va cuprinde zona cu aleile pietonale, zona curții de recreație – groapa de nisip, mobilier de exterior și echipamente de joacă, precum și o zonă verde – un loc de joacă cu gazon natural, flori și arbori pitici.
Un alt obiectiv autorizat de președintele Consiliului Județean, grădinița din satul Cîțcău, va fi modernizată. Lucrările vor viza modificarea compartimentării, amenajarea acceselor și mansardarea corpului de clădire existent. În prezent, imobilul dispune de un regim de înălțime S+P, cu o suprafață construită de 367 de mp, urmând ca la finalul lucrărilor clădirea să aibă un regim de înălțime S+P+M, cu o suprafață desfășurată de 734 de mp. Totodată, urmează să aibă loc împrejmuirea proprietății, realizarea de amenajări exterioare care să cuprindă circulații pietonale, alei și parcări, amenajarea unui loc de joacă pentru copii și a unor spații verzi.
În ceea ce privește lucrările de reabilitare a grădiniței din localitatea Bogata de Sus, acestea vizează, în principal, amenajarea unui grup sanitar și a unei săli pentru centrala termică, respectiv construirea unui bazin vidanjabil.