EXCLUSIV: Preţul carburanţilor vs aleşii ţării

După cea de-a cincea scumpire consecutivă a carburanţilor din acest an, săptămânalul “15 minute” a decis să ia atitudine.
Pentru început, am stat de vorbă cu trei dintre cei care reprezintă zona noastră în Parlament, respectiv în Guvern şi anume Cristian Haiduc(PD-L), Alexandru Cordoş(PSD) şi Horea Uioreanu(PNL).
Primul contactat a fost ministrul secretar de stat în domeniul antreprenoriatului şi imm-urilor, Cristian Haiduc.
Acesta a precizat, în exclusivitate pentru “15 minute” că această scumpire a carburanţilor este, într-adevăr, una excesivă, dar că statul român nu poate să facă prea multe, devreme ce piaţa de profil este liberă şi devreme ce toate societăţile sunt private. “Într-adevăr, a fost o analiză a Consiliului Concurenţei care a descoperit nişte nereguli în stabilirea preţului la carburanţi, dar asta e tot”, a precizat Cristian Haiduc.
În schimb, senatorul PSD, Alexandru Cordoş, a avut o replică mult mai acidă la adresa scumpirii carburanţilor, dar mai ales la adresa autorităţilor de stat care, în opinia sa, refuză cu bună ştiinţă să reglementeze preţul carburanţilor.
“Statul român şi în principal membri Guvernului acceptă tacit această scumpire a carburanţilor, pentru că ei nu au de suferit, ci de câştigat, singurii care suferă fiind cetăţenii. Personal consider că preţul este mult prea mare pentru această ţară şi că monopolul impus de furnizori este unul ilegal, dar care este acceptat, în mod tacit de către Guvern”, a replicat Cordoş.
Întrebat dacă în eventualitatea accederii la guvernare a USL-ului, formaţiunea politică va reduce preţul la carburanţi, senatorul Alexandru Cordoş a precizat că şi dacă nu îl va reduce, cu siguranţă îl va reglementa.
Pentru a fi total imparţiali, am decis să stăm de vorbă pe acelaşi subiect şi cu deputatul PNL Horea Uioreanu. Acesta ne-a spus că “nu pot să cred că într-o ţară deţinătoare de rezerve de petrol şi care prelucrează petrolul, avem un aşa mare preţ la carburanţi. Totul se întâmplă din cauza accizării excesive, pentru că dacă accizele nu ar fi atât de mari, preţul litrului de benzină ar fi maxim 1 leu”.

17 Responses to "EXCLUSIV: Preţul carburanţilor vs aleşii ţării"

  1. giany   March 13, 2012 at 1:33 pm

    bravo domnule bucur ca ati luat pozitie fata de aceasta mare nedreptate pe care romani o suporta din buzunarele lor! Cu astfel de pozitii se pot rezolva multe nedreptati, pacat ca celelalte ziare si posturi de radio nu se implica, FELICITARI CELUI MAI BUN ZIAR LOACAL !!!

  2. Ziar15minute   March 13, 2012 at 2:13 pm

    in primul rand, va multumim ca ne urmariti. In al doilea rand, cu totii suntem afectati de aceste scumpiri nesimtite ale carburantilor, prin urmare, este dreptul si obligatia fiecaruia sa ia atitudine!

  3. olga   March 14, 2012 at 7:43 am

    felicitari ziarului 15 minute ca ne reprezinta, giani are dreptate sunteti singurul saptamanal local adevarat, care ne informeaza corect, si aveti cel mai frumos websait dintre toate celelalte, restul sunt niste glume proaste, sa mai invete meserie de la domnul bucur ce inseamna jurnalism !

  4. olga31   March 14, 2012 at 7:44 am

    felicitari ziarului 15 minute ca ne reprezinta, giani are dreptate sunteti singurul saptamanal local adevarat, care ne informeaza corect, si aveti cel mai frumos websait dintre toate celelalte, restul sunt niste glume proaste, sa mai invete meserie de la domnul bucur ce inseamna jurnalism !

  5. Ziar15minute   March 14, 2012 at 7:47 am

    Va multumim pentru sustinere!

  6. paul   March 14, 2012 at 10:38 am

    bravo echipei de la 15 minute, cei mai buni din oras, bravo si conducatorului lor d-lui bucur care intotdeauna prin ziarul pe care il conduce cu atata succes a fost intotdeauna aproape de noi cetatenii acestor 2 orase, si care am simtit din partea lui sustinerea, doar el ne mai reprezinta in aceste zile grele pe care pe traim datorita acestei ciume portocalii, felicitari inca o data ! esti cel mai bun jurnalist local !

  7. Ziar15minute   March 14, 2012 at 11:18 am

    wow! DEJA MA SIMT TOTAL MAGULIT! Normal ca voi fi mereu alaturi de cetateni, pentru ca am trait si traiesc in Campia Turzii si in Turda, iubesc ambele orase si sper ca vremuri mai bune sa vina in aceste orase!

  8. adian   March 14, 2012 at 12:50 pm

    domnule bucur cred ca e timpul sa faci un pas mare pt. cariera dumneavoastra, toata munca d-voastra in tot acesti ani la ziarul 15 minute in folosul cetatenilornu a facut decat sa castigati un capital enorm de simpatie si de corectitudine si de respec in randul cetatenilor, de accea cred ca ar fi timpul sa va ganditi serios ca ati putea candida de consilier local, noi oamenii din campia ducem lipsa de oameni asa bine pregatiti si asa oameni corecti, sincer multi oameni nu simt pe nici unu dintre cei pe care i-au votat ca ai reprezinta, sincer noi va simtim ca ati putea reprezenta cu succes interesele noastre a oamenilor simpli ! Respect !

  9. dan   March 14, 2012 at 12:57 pm

    felicitari d-le bucur, macar simtim ca cineva e aproape de noi ! Felicitari si echipei de la 15 minute !

  10. Ziar15minute   March 14, 2012 at 1:44 pm

    Referitor la o posibila candidatura la localele din vara, nici nu ma gandesc ca as avea vreo sansa sa devin consilier local. Clasa politica actuala nu ar permite unuia ca mine sa intre in randurile sale si mai ales sa ia decizii fara “acoperire politica”.
    Totusi, vreau sa va spun ca mereu voi fi alaturi de cetateni si candva, cand voi primi o propunere serioasa, voi aborda politica si un potential fotoliu de consilier local sau judetean.

  11. oana   March 14, 2012 at 3:16 pm

    are dreptate d-ul adian, domnule bucur trebuie sa va ganditi serios la un post de consilier, am avea si noi un om acolo pe care sa ne bazam, felicitari ziarului dumneavoastra cel mai bun ziar local !

  12. dodo   March 14, 2012 at 7:48 pm

    domnule bucur aveti dreptate cu actuala clasa politica care este sub orice critica, nu va merita sa faceti parte dintre acesti oameni patati cu incompatibilitate, cu rusine, cu nesimtire, eu sunt de parere ca ar trebuii sa va alaturati noului partid al poporului PPDD care la nivel national se bucura de o mare simpatie si care e format in teritoriu numai din oamenibine pregatiti si destepti uitati-va numa la OTV ce oameni s-au alaturat acestui partid: avocati, doctori, profesori, studenti, patroni, oameni onesti si cu credibilitate, ganditiva numai ce ati putea face pt. noi fani dumneavoastra si pt. oamenii simpli ! Toti va vom vota ! Toti !

  13. Ziar15minute   March 14, 2012 at 8:13 pm

    Din punct de vedere deontologic, jurnalistii romani nu au voie sa faca politica sau sa faca parte din vreun partid politic.

  14. dodo   March 15, 2012 at 12:05 am

    no vedeti de ce va iubeste lumea ? Pt. ca sunteti deontologic vorbind un jurnalist adevarat cu coloana vertebrala, nu ca ALTI ! Care se dau drept jurnalisti si defapt sunt sefi de partide, care desi au terminat facultatea de jurnalism au ales sa mearga sa lipeasca afise pe pereti ! D-le bucur sunteti un tip foarte inteligent, prin raspunsurile d-voastra nu faceti altceva decat sa castigati in continuare simpatie, totusi cred ca ar fi bine sa candidati din postura de indepedent ca si domnul doctor Oprescu la Bucuresti, ca si ala cat timp a fost din PSD nu la ales nimeni, apoi cand s-a facut indepedent a iesit primar, bafta si mult succes, noi va sustinem !

  15. radu   March 15, 2012 at 7:05 am

    tot respectu d-le bucur, chiar meritati un fotoliu de consilier ! Noi va vom sustine ! Clasa asta actuala a politici de mizerie trebuie schimbata cu niste oameni competenti ca d-voastra ! Succes!

  16. Ziar15minute   March 15, 2012 at 7:14 am

    Am si eu o intrebare, decenta: nu ca nu mi-ar surâde să fiu consilier, dar vreau să ştiu cine are chef de glume. Deci am primit commenturi de susţinere politică de la cinci useri: giany, olga, oana, radu şi dodo.
    Toţi au aceeaşi clasă de IP-uri, doar coada ip-ului se routează(se schimbă). Toţi s-au prezentat în acelaşi mod şi toţi fac aceleaşi greşeli ortografice şi ortoepice, prin urmare…care este userul care are chef de glume şi de “dedublări”?
    S-o lăsăm mai moale cu joaca, nu?

  17. radu   March 15, 2012 at 7:32 am

    d-le bucur nu asta conteaza greselile de ortografie,nivelul unuia sau altuia nu este importanta,trebuie sa vedeti partea buna a lucrurilor !Asa se zice si de dan diaconescu ca in partidul dansului sunt numai prosti si nu e chiar asa,succes in continuare!

Leave a Reply