EXCLUSIV: Iată câți bani a încasat Petre Pop, prin ONG-urile sale, de la Primăria Câmpia Turzii

Ziarul „15 minute” și-a asumat menirea de a scoate la lumină toate amănuntele interesante legate de viața administrativă din Turda și Câmpia Turzii, în ultimii 12 ani.

Am formulat, așadar, solicitări în temeiul legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, la mai multe Unități Administrativ Teritoriale, pentru a vedea cine și cum a cheltuit banii poporului.

Primul răspuns în acest sens l-am primit de la Câmpia Turzii, unde am vrut să vedem dacă, profitând de calitatea lui de consilier local și apoi de administrator public, Petre Pop a atras finanțări sau parteneriate cu asociațiile la care este președinte sau membru fondator, respectiv Fundația Filantropică „Indra” Câmpia Turzii, Asociația Tinerilor Tim-Tin Câmpia Turzii, A.R.S.P.E.T. Câmpia Turzii, Asociația „Despărțământul Astra” Câmpia Turzii.

Răspunsul l-am primit ieri, în mod oficial, iar acel răspuns spune că singurele finanțări obținute de vreuna dintre aceste ONG-uri a fost un contract de finanțare între Primăria Câmpia Turzii și Asociația Tinerilor Tim-Tin, în valoare de 1000 de lei lunar, contract care a fost derulat în perioada 01.07.2010 – 31.12.2012 și care a fost aprobat prin două hotărâri succesive de consiliu local, aprobate în 24.06.2010, respectiv 22.12.2011.

Facem mențiunea că la adoptarea ambelor hotărâri, Petre Pop s-a abținut de la vot pentru a nu cădea sub incidența legii incompatibilității.