EXCLUSIV: Avem identitatea noului partid al lui Mircea Irimie

Formațiunea politică, clădită în jurul liderilor Partidului Conservator, prinde încet, dar sigur, contur.

Ziarul „15 minute” a aflat primul identitatea și valorile pentru care va milita noul partid născut pe eșicherul politic românesc.

Astfel, Partidul Pro România va fi o formațiune politică de centru, cu doctrină clădită pe nevoile și necesitățile poporului din pătura de mijloc, precum și pe apărarea valorilor statului de drept.

Fostul, de acum, secretar de stat în Ministerul Consultării Publice și al Dialogului Social, Mircea Irimie, va fi vicepreședinte al Partidului Pro România și va coordona atât activitatea organizației județene Cluj, cât și celelalte organizații județene din Transilvania.

Sociologic vorbind, Partidul Pro România pornește cu un scor politic între 5 și 7 procente, atât datorită oamenilor de valoare din biroul politic, cât și datorită numelui, a orientării centrale și a dezicerii de lupta anti-justiție dusă de Călin Popescu-Tăriceanu