EXCLUSIV: 3 fabrici noi se vor deschide, în acest an, la Câmpia Turzii

Ziarul „15 minute” a intrat recent în posesia unor informații vitale pentru dezvoltarea viitoare a municipiului Câmpia Turzii.

Cel mai mare procesator de materiale reciclabile din România, compania GreenWee, va deschide la Câmpia Turzii 3 fabrici noi, destinate procesării materialelor din plastic, sticlă și hârtie.

Cei de la GreenWeee au achiziționat deja teren în interiorul fostului Combinat Metalurgic, iar lucrările la două dintre fabrici vor debuta în această vară, una fiind ridicată deja în proporție de 90%.

Odată finalizate fabricile, Green Group va prelua și va procesa, la Câmpia Turzii, cea mai mare cantitate de materiale reciclabile, astfel că localitățile în care colectarea selectivă a deșeurilor a devenit un fapt, vor avea un loc unde să valorifice aceste materiale reciclabile.

Vestea este bună și pentru Compania de Salubritate din Câmpia Turzii, care va avea un loc unde să vândă produsele selectate în stația de sortare, contribuția economică la dezvoltarea societății conduse de Cristian Câmpean devenind mult mai consistentă odată cu deschiderea fabricilor de la Green Group.

Nu în ultimul rând, cei 380 de șomeri înregistrați oficial la Câmpia Turzii se vor putea angaja atât în cele trei fabrici ale Green Group, cât și în fabrica Cikautxo, care va începe angajările din toamnă.