Elevii Colegiului Național “MihaiViteazul” la olimpiadele naționale

Să fii cel mai bun, sau printre cei mai buni, e o alegere pe care o fac doar cei puternici, pentru că ținta, odată atinsă, se schimbă mereu, înlocuită de o nouă provocare.

Stim bine: simpla existență a unei abilități, a unui talent descoperit cu emoție de copil intr-o clipă a devenirii lui, nu se traduce imediat prin excelență. Aspirația spre culmi într-un domeniu sau în altul, dorința, fascinația pentru performanța trebuie dublate de stăruință pentru ca visul să devină fapt. Și, iată, există copii care înțeleg aceste lucruri uimitor de devreme uneori și există profesori care, la rândul lor, își privesc viața profesională prin ochii acestora, ai copiilor care își doresc să reușească.

Anul acesta, ca și în alte dăți, coechipierii Colegiului “Mihai Viteazul”, elevii și dascălii lor, au dat, încă o dată, măsura implicării lor în competițiile desfășurate la nivel național.

O dovedesc rezultatele:

  • Olimpiada Națională de Limba și literatura română
    • Premiul I – Predut Alice Ștefania (clasa a VII-a), prof. Laura Miron
  • Olimpiada Națională de Informatică
    • Mențiune și Medalie de argint – Tritean Sergiu Daniel (clasa a X-a), prof. Florin Miron și prof. Daniela Maria Pop
    • Medalie de bronz – Preda Andrei Constantin (clasa a X-a), prof. Florin Miron și prof. Daniela Maria Pop
  • Olimpiada Națională de Chimie
    • Mențiune – Petho Robert Istvan (clasa a X-a), prof. Dorina Liliana Petrovai
  • Olimpiada Națională de Astronomie și Astrofizică
    • Mențiune de onoare – Oprea Alexandru Daniel (clasa a XII-a), prof. Dumitru Georgescu

 

Dorința de a fi cel mai bun, indiferent de domeniul în care îți dorești asta, implică un nivel ridicat de angajare, care să facă față obstacolelor din interiorul tău sau noilor provocări.  Acesta este spiritul ce dăinuie, peste generații, la Colegiul Național “Mihai Viteazul” Turda.

Îi felicităm pe cei de azi și suntem încrezători în cei ce vor veni!