Drama unui copil de 3 ani, înţepat de o insectă

Viaţa lui Teodor Lupea, un băieţel de numai 3 ani şi 9 luni, depinde de
25.000 de Euro, bani pe care părinţii nu îi au. Copilul a fost diagnosticat
cu o hemipareză, care îi afectează inclusiv mâinile, şi trebuie operat în
regim de urgenţă, în Viena, la începutul lui februarie, altfel riscă să
rămână paralizat pe viaţă.*
Teodor s-a născut prematur, la doar 32 săptămâni, având o greutate de 1.300
de grame, după o serie de complicaţii, dar a dat dovadă că este un adevărat
luptător încă din burtica mamei. Uşor-uşor, totul revenea la normal în
familia Lupea, bebeluşul creştea frumos, lua în greutate, însă toată
armonia a fost curmată brusc, în august 2016, când copilul împlinise 2 ani
şi 5 luni. Erau cu toţii în concediu la mare, a prins o răceală şi au ajuns
în spital. Într-o dimineaţă, mama a constatat că micuţul avea gâtul
înţepenit şi nu se mai putea mişca.
Iniţial, înţepeneala a fost tratată ca un banal “curent” de la aerul
condiţionat, dar afecţiunea s-a agravat şi se manifesta ca o paralizie. A
fost transferat de urgenţă în Bucureşti, unde a fost supus unor serii de
evaluări, teste şi analize, fără ca medicii să poată da un verdict foarte
clar asupra cauzelor care i-au provocat această stare.
Cu toate acestea, în urma tratamentului cu antibiotice şi cu imunoglobulină
umană, Teodor începea să dea semne că se face bine, îşi mişca degetele, iar
paralizia facială nu mai era aşa accentuată. Miracolul nu a ţinut însă
mult, deoarece starea lui a început să se înrăutăţească din nou şi au
început să caute ajutor peste hotare.
Părinţii au plecat cu Teodor la o clinică din Viena, unde doctorii
austrieci au depistat şi cauza bolii: a fost înţepat de o insectă, care i-a
provocat paralizia. Intervenţia chirurgicală constă în implantarea nervilor
şi trebuie efectuată la începutul lui februarie, în caz contrar Teo având
şanse maxime să nu mai poată fi recuperat şi să rămână paralizat pe viaţă.

*Donează pentru Teodor!*
Campania de strangere de fonduri pentru recuperarea lui Teodor se derulează
pe platforma de donaţii a Asociaţiei “Salvează o inimă” –
https://salveazaoinima.ro/campaigns/teodor-lupea/, unde sute de români au
donat în total aproximativ 12.000 de Euro. De asemenea, donaţiile mai pot
fi făcute şi prin SMS, la 8832, cu textul “Teodor” sau prin transfer bancar
în consturile Asociaţiei: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei),
RO28BTRLEUR CRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în
dolari).

*Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a
reușit să salveze, până în prezent, peste 300 de copii cu malformații
grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste
70.000 de persoane și companii românești și internaționale,
înregistrându-se pe platforma online donații peste 2.305.000 de Euro şi
peste 800.000 de Euro din campanii de donaţii prin SMS. Pentru merite
deosebite, Asociația “Salvează o inimă” a fost nominalizată la mai multe
gale importante dedicate ONG-urilor, printre care amintim: Gala “Oameni
pentru Oameni” (2014, 2015 și 2016), Gala “Societății Civile” (2016 şi
2017), Gala “Oamenii Timpului” (2015) și Gala “Zece Oameni de Valoare”
(2016).*