Două site-uri naționale de știri o dau de gard în ceea ce privește noua siglă a naționalei de fotbal

La sfârșitul săptămânii trecute, Federația Română de Fotbal a inaugurat atât noile echipamente ale „naționalei mari”, cât și simbolul de brand AFERENT ECHIPEI NAȚIONALE DE FOTBAL.

La două zile după acest eveniment, două site-uri naționale de știri, „Libertatea” respectiv „România TV” au lansat pe piață ideea potrivit căreia Burleanu ar fi încălcat statutul FRF în momentul în care ar fi modificat emblema federației.

„Modificarea siglei s-a făcut însă nerespectând statutul FRF. În statut se specifică faptul că sigla nu poate fi modificată fără acordul membrilor Adunării Generale, scrie Libertatea.

“Este o încălcare flagrantă a statutului, iar încă de la primul meci, FIFA și UEFA ar putea reacționa, dacă un club afiliat va face plângere, pentru că n-a fost consultat. Să nu respecți o prevedere dintr-un statut aprobat de către o instanță civilă se numește abuz în serviciu. O plângere la Parchet, făcută de către un club membru, ar rezolva problema”, a specificat un personaj din fotbal, bun cunoscător al regulamentelor, pentru sursa citată.

Naţionala României va avea un nou echipament. Pe stema FRF apar, în premieră, bourul şi acvila FOTO

FRF a modificat statutul în 2014, la puțin timp după ce actuala conducere a venit la putere. Şi vechiul, din 2011, dar și noul statul prevăd, la Capitolul 1 – Prevederi Generale – la Articolul 5 – Însemne: “Marca verbală și figurativă FRF este înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, în condițiile legii; 2. Emblema FRF poate fi modificată numai prin hotărâte a Adunării Generale a FRF”.” – scrie România TV.

Singura problemă în aceste știri prezentate de site-urile naționale e faptul că FRF NU A MODIFICAT EMBLEMA FEDERAȚIEI, ci a creat o identitate de brand pentru ECHIPA NAȚIONALĂ DE FOTBAL.

Practic, echipa națională de fotbal – naționala mare, va avea o emblemă distinctă față de cea a Federației Române de Fotbal, iar motivul este atragerea oamenilor către națională și sporirea încasărilor din marketing.

Dincolo de toate aceste aspecte, noua identitate de brand a naționalei mari reprezintă un mare pas în față în promovarea valorilor naționale prin intermediul celui mai popular sport de pe plaiurile românești.