Două embleme ale culturii turdene vor deveni cetățeni de onoare

Ovidiu Cosac și Ioan Cuc, două dintre emblemele culturii turdene vor deveni cetățeni de onoare ai municipiului Turda, odată cu votul pozitiv pe care Consiliul Local este așteptat să-l dea în ședința ordinară de săptămâna viitoare.

Pentru cine nu știe cine sunt cei doi titani ai culturii turdene, facem o scurtă prezentare.

Ovidiu Cosac este unul dintre cei mai buni regizori din istoria teatrului turdean. A lucrat la „Teatrul de Stat din Turda” încă din 1968 și a colaborat cu teatre din Cluj Napoca, Oradea, Sibiu și Timișoara.

Ioan Cuc este unul dintre cei mai apreciați instructori de dansuri populare din Turda, actualul instructor al ansamblului Datina Turdeană.

Activează pe plan profesional din 1968 și a făcut parte din ansamblul de dansuri populare a fabricii Cimentul.

Pentru contribuțiile aduse Turzii, ambii se potrivesc perfect profilului de „cetățean de onoare”.