Dor de Eminescu

258420_495072893865848_599672706_o (1)Într-o zi de 15 iunie a anului 1889, s-a stins din viaţă, urmându-şi dorul de infinit, “sufletul nepereche”, “luceafarul poeziei româneşti”, marele naţionalist, poet, prozator şi jurnalist român, Mihai Eminescu.
În ciuda problemelor sale de sănătate, a scris poezii până în momentul morţii. Dovadă au stat poeziile Viaţa şi Stele în Cer, scrise de mână pe o bucată de hârtie găsită în buzunarul de la haina pe care o purta în momentul plecării la cele veşnice.
Mai puţin cunoscută dar la fel de importantă, a fost activitatea sa ca om politic şi gazetar. Era „apt să priceapă şi să mânuiască abstracţii oricât de înalte“ şi în acelaşi timp să participe cu toată pasiunea şi pragmatismul necesar, la dezbateri de idei privind programe politice, sociale şi economice. George Călinescu afirma despre poetul român că „este poate cel dintâi gânditor politic român care să-şi sprijine doctrina pe economie“.
A condus frâiele ziarului “Timpul”, principalul organ de presă al Partidului Conservator din România acelor vremuri, făcând propagandă doctrinei conservatoare, declarând cu mândrie misiunea ce avea să-i fie încredinţată: „Partidul Conservator mi-a făcut onoarea de a-mi încredinţa direcţiunea politică a ziarului şi am primit cu atât mai voios această sarcină.”
A luptat cu toată pasiunea, cu toată fiinţa sa pentru binele poporului care l-a născut, pentru neamul şi credinţa strămoşească şi a lovit necruţător în “iresponsabilităţile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea păturii superpuse”.
Astăzi, 15 iunie 2015, la 126 de ani de la trecerea în nefiinţă a marelui poet, ne este dor…dor de cel pe care spiritualitatea românească ni l-a lăsat ca generoasă moştenire, Mihai Eminescu.

Leave a Reply