Deși ninge de mai bine de 19 ore, situația în Municipiul Câmpia Turzii este sub control

Căderile masive de zăpadă, din ultimele 19 ore, au îngreunat puțin activitățile și viața de zi cu zi a cetățenilor din Municipiul Câmpia Turzii.

Începând cu orele 16:00 ale zilei de ieri, 26 februarie 2018, echipele de deszăpezire ale SC Domeniul Public Câmpia Turzii SA, au întreprins activități susținute de îndepărtare a efectelor căderilor de zăpadă.

Primarul Dorin Nicolae Lojigan spune că s-au luat primele măsuri pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de vremea severă din ultimele 19 ore pe raza municipiului și că situația este sub control. Pe tot parcursul nopții trecute acțiunea de deszăpezire a fost supervizată personal atât de către edilul orașului, cât și de viceprimarul, Sabin Marcel Ghemeș.

Astfel, s-a intervenit în zonele de prioritate ale orașului cu două buldoexcavatoare, un tractor și un autocamion, toate dotate cu plug, respectându-se normativele de intervenție pentru degajarea străzilor. Deasemenea a fost pulverizat pe străzi material antiderapant, însă din pricina temperaturilor scăzute și a traficului redus de pe timpul nopții, efectele acțiunilor de deszăpezire încep să fie vizibile abia de acum.

Vă reamintim că toți cetățenii au obligația de a curăța zăpada din fața proprietăților pe care le dețin sau unde locuiesc, inclusiv operatorii economici care desfășoară activități în spațiile comerciale de la stradă. Cei care nu respectă reglementările în acest sens, pot fi amendați.

Menționăm că utilajele vor rămâne în teren și vor acționa pe parcursul zilei, dar și al nopții pentru îndepărtarea zăpezii și prevenirea formării poleiului, atât cât va fi nevoie.

Direcția Relații cu Comunitatea