Ăsta e „domnul onorabil” care l-a bătut ieri pe Mihai Goțiu

Pentru cine nu știe, senatorul clujean, Mihai Goțiu, cel care a fost filmat de mai multe ori în timp ce dormea la ședințele de Senat, a fost bătut ieri în timpul unei emisiuni la B1 TV. Totul s-a întâmplat în pauza publicitară.

Agresorul lui Goțiu este fostul purtător de cuvânt al Guvernului, Mirel Palada, care până la acest moment nu a făcut nicio declarație vis-a-vis de comportamentul de maidan pe care l-a avut.

Mihai Goțiu, senator USR, reprezentant al județului Cluj, a povestit cu lux de amănunte ceea ce i s-a întâmplat în timpul pauzei publicitare de la respectiva televiziune.

“Ce s-a întâmplat e foarte urât și foarte nasol ca și gest în sine și ca și comportament. Acum vreau să îi liniștesc, inclusiv pe cei care s-au uitat în prima parte la emisiunea Nadiei Ciurlin și își făceau probleme și primesc non-stop mesaje și întrebări dacă sunt bine. Am pățit lucruri și mai rele, am suferit leziuni și mai dure, sunt ok, o să mă duc la IML cum ies de aici.

În prima parte a emisiunii, domnul Palada a intervenit de mai multe ori peste mine și am spus că acesta este unul din motivele pentru care am intrat în politică, pentru că m-am săturat de un nesimțit care intră peste tine și nu te lasă să vorbești. Nadia mi-a atras atenția la limbaj, am spus că da îmi asum acest limbaj pentru că asta este definiția de dicționar a unui comportament nesimțit.

S-a încheiat discuția și în pauză domnul Palada a spus ca nu cumva să mai îndrăznesc să spun că e nesimțit că vedem după emisiune. Și am spus că dacă va continua să intre peste mine și să nu mă lase să vorbesc voi atrage atenția că asta este comportamentul nesimțit. Moment în care a sărit, m-a lovit cu pumnul. Colegii dumneavoastră de studio de abia l-au desprins de pe mine și l-au condus către ieșire”, a povestit Mihai Goțiu, potrivit b1tv.ro