Alexandru Cordoș – îngrijorat de siguranța circulației pe centura Vâlcele – Apahida

Alexandru-CordoșÎn săptămâna care a trecut, senatorul Alexandru Cordoș, a formulat o interpelare către Ioan Tudorache, ministrul afacerilor interne.

Obiectul interpelării l-a constituit lipsa marcajelor rutiere pe mai multe drumuri naționale, printre care și ocolitoarea Clujului, centura Vâlcele-Apahida.

„Pe durata anotimpului cald, la nivel naţional, s-au efectuat reparaţii la stratul asfaltic al tuturor categoriilor de drumuri. Cu acestă ocazie, pe multe dintre acestea, marcajele rutiere s-au şters parţial sau total. Un exemplu, în acest sens, îl constituie centura ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca, Vâlcele-Apahida.

Odată cu apropierea sezonului rece, în special pe timp de noapte sau în condiţii meteo dificile, lipsa acestora pot produce accidente grave care pot avea ca urmări pierderi de vieţi omeneşti şi pagube materiale însemnate.”, a scris Cordoș în interpelare.

Acesta le cere persoanelor abilitate să ia măsuri urgente pentru remedierea problemelor cu marcajele rutiere.