Șase ani de activitate – sub anchetă

Șase ani de activitate – sub anchetă

La ”provocarea” membrilor Partidului Facebook, am demarat o anchetă privind activitatea SC Domeniul Public Câmpia Turzii SA din ultimii șase ani, mai precis în perioada 2009 – 2015 pentru a vedea, odată pentru totdeauna, cine au fost cei care au pus DPCT pe butuci și cine au fost cei care au contribuit decisiv la revirimentul […]

Capcana lui Lojigan

Capcana lui Lojigan

După ce ieri, Radu Hanga, prin intermediul juriștilor săi, a depus contestație la decizia Tribunalului Cluj de a admite cererea lui Dorin Lojigan de revocare a hotărârilor prin care era exclus din funcția de viceprimar, astăzi a venit rândul ca Dorin Lojigan să facă o postare, pe facebook, care poate stârni furia administrației publice de […]

Seplecan susține primăriile în accesarea de fonduri guvernamentale

Seplecan susține primăriile în accesarea de fonduri guvernamentale

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan, a transmis Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) o adresă prin care solicită în regim de maximă urgenţă un punct de vedere oficial referitor la nerepartizarea către o serie de comune clujene a unor fonduri pentru anumite obiective de investiţii finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, […]

ZIUA DRAPELULUI NAŢIONAL, SĂRBĂTORITĂ LA CÂMPIA TURZII

ZIUA DRAPELULUI NAŢIONAL,  SĂRBĂTORITĂ LA CÂMPIA TURZII

În data de 26 iunie 2015, Primăria Municipiului Câmpia Turzii în colaborare cu structurile militare din Garnizoana Câmpia Turzii, organizează CEREMONIA PUBLICĂ, dedicată Zilei Drapelului Naţional. Ceremonia se va desfăşura pe platoul dintre Palatul Cultural Ionel Floaşiu şi Biserica Ortodoxă nr. 2 cu Hramul Învierea Domnului, începând cu ora 10.00. Drapelul României care urmează să […]

Iată ce vor dezbate consilierii turdeni în ședința din 30 iunie

Iată ce vor dezbate consilierii turdeni în ședința din 30 iunie

ORDINEA DE ZI A ŞEDINŢEI ORDINARE A CONSILIULUI LOCAL al MUNICIPIULUI TURDA DIN DATA DE 30 IUNIE 2015 – ORA 13,00 – 1. Prezentarea Procesului Verbal al şedinţei precedente; 2. Probleme ale Directiei Economice: 2.1 PROIECT DE HOTĂRÂRE privind rectificarea bugetului local, bugetului de venituri proprii si a creditului intern pe anul 2015. 3. Probleme […]

CARANTINA LA COMPLEXUL DE AGREMENT LA TREI LACURI DIN CAMPIA TURZII

CARANTINA LA COMPLEXUL DE AGREMENT LA TREI LACURI DIN CAMPIA TURZII

Primaria Municipiului Campia Turzii va aduce la cunostinta faptul ca in urma prelevarilor de probe din lacurile Complexului de Agrement LA TREI LACURI, situat la iesire din municipiul Campia Turzii spre Luna si in conformitate du buletinul de analiza emis de catre Laboratorul Sanitar veterinar pentru Siguranta Alimentelor Cluj, a fost depistata boala numita FURUNCULOZA […]

Predarea amplasamentelor depozitelor neconforme de deşeuri de la Dej şi Câmpia Turzii

Predarea amplasamentelor depozitelor neconforme de deşeuri de la Dej şi Câmpia Turzii

Marţi, 23 iunie 2015, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan, a participat la predarea amplasamentelor depozitelor neconforme de deşeuri de la Dej şi Câmpia Turzii, din cadrul obiectivului de investiţii „Închidere şi ecologizare depozite neconforme de deşeuri urbane din judeţul Cluj”, Lotul nr. 2. Predarea în vederea închiderii respectivelor amplasamente ale depozitelor de deşeuri […]

PROGRAMUL BAZINULUI DE INOT DIDACTIC in perioada vacantei de vara / lunile IULIE , AUGUST , SEPTEMBRIE

PROGRAMUL BAZINULUI DE INOT DIDACTIC in perioada vacantei de vara / lunile  IULIE , AUGUST , SEPTEMBRIE

Inot si agrement la prima ora a zilei ! Program de functionare pentru public, agrement In vederea unei organizari optime a activitatii si la solicitarile clientilor privind orarul la Bazinul de Inot Didactic Turda, aflat in administrarea societatii Turda Salina Durgau S.A., va aducem la cunostinta ca in perioada 01 iulie – 30 septembrie 2015 […]

“ŞOMERII DIN CÂMPIA TURZII SPRE O NOUĂ MESERIE” acordarea de diplome la absolvire şi disponibilitatea unor cursuri pentru femeile aflate în dificultate pe piaţa muncii

“ŞOMERII DIN CÂMPIA TURZII SPRE O NOUĂ MESERIE”  acordarea de diplome la absolvire şi disponibilitatea unor cursuri pentru femeile aflate în dificultate pe piaţa muncii

Municipiul Câmpia Turzii, prin Primăria Municipiului, în parteneriat cu Centrul Regional de Formare Profesională a Adulţilor Cluj, a susţinut conferinţa de presă cu prilejul înmânării diplomelor de absolvire participanţilor la formarea profesională din cadrul proiectului “ŞOMERII DIN CÂMPIA TURZII SPRE O NOUĂ MESERIE” finanţat prin contractul POS DRU 135208, în data de 18.06.2014, ora 10,00 […]

Filmele copilariei la Salina Turda

Filmele copilariei la Salina Turda

Partener in cadrul evenimentului “Caravana Filmului Romanesc”, Salina Turda ii asteapta atat pe copii, cat si pe cei care vor sa isi aduca aminte de copilarie sa petreaca cateva ore in amfiteatrul minei Rudolf. Pe parcursul zilelor de sambata 27 iunie si duminica 28 iunie, se vor proiecta filme romanesti pentru copii, filme care au […]

Dezbaterea ANTI-DROG vine cum nu se poate mai bine (Iată de ce)

Dezbaterea ANTI-DROG vine cum nu se poate mai bine (Iată de ce)

Viceprimarul municipiului Câmpia Turzii, Avram Marius Gal, a publicat pe facebook o informație conform căreia, vineri, cu începere de la orele 10:00, va fi organizată în municipiu o dezbatere publică, cu tema:”TRAIESTE-TI VIATA FARA DROGURI!”. Ceea ce nu a postat pe facebook viceprimarul, dar vom scrie noi, este că fenomenul traficului de stupefiante (legale) este […]

Mihai Seplecan în vizită de lucru la drumurile județene

Mihai Seplecan în vizită de lucru la drumurile județene

Marţi, 23 iunie 2015, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan, a efectuat o vizită în teren, scopul acesteia reprezentându-l analizarea, la faţa locului, a stării fizice a unor drumuri judeţene din partea de est a judeţului Cluj. În acest context, a fost vizitat atât şantierul drumului judeţean 109 C Gherla-Fizeşu Gherlii-Ţaga cât şi alte […]

Tudor Ștefănie: ”Când constructorul își va da avizul, vom intra pe pod”

Tudor Ștefănie: ”Când constructorul își va da avizul, vom intra pe pod”

După ce tot mai mulți turdeni și-au manifestat nemulțumirea vis-a-vis de lucrările de la podul de peste Arieș care, deși trebuiau terminate complet până la mijlocul acestei luni, continuă, iar podul este tot închis, am luat legătura cu cel pe care anumiți turdeni îl consideră principalul responsabil pentru tot ceea ce se întâmplă rău în […]

11 jucătoare de la Olimpia CLUJ sunt convocate la Națională

11 jucătoare de la Olimpia CLUJ sunt convocate la Națională

Unsprezece jucătoare de la Olimpia UT Cluj-Napoca sunt convocate la Echipa Națională de senioare pentru deplasarea din Serbia. România are programate două meciuri amicale împotriva Serbiei în 23 și 25 iunie 2015. Meciurile se vor disputa la Stara Pazova, de la ora locala 17:00, respectiv 10:00. Pentru aceste meciuri, antrenorul Mirel Albon a convocat următoarele […]

Locuri de muncă în Turda

Locuri de muncă în Turda

Angajăm aplicatori de pardoseli din rășini sintetice Compania SC 4M PARDOSELI SRL angajează aplicatori de pardoseli din rășini sintetice. CV-urile se depun la sediul societății str. Calea Victoriei, nr. 42 , Turda sau la adresa de mail office@4m-romania.ro. Contact 0725970033

Consiliul Judeţean Cluj sprijină Primăriile în vederea atestării domeniului public al Unităţilor Administrativ-teritoriale

Consiliul Judeţean Cluj sprijină Primăriile în vederea atestării domeniului public al Unităţilor Administrativ-teritoriale

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Mihai Seplecan, a transmis în cursul zilei de luni, 22 iunie 2015, tuturor celor 81 de Unităţi Administrativ-Teritoriale (UAT) din judeţul Cluj, o circulară care are drept principal scop acordarea de sprijin şi evidenţierea clară a cerinţelor legale care trebuie respectate pentru întocmirea şi actualizarea inventarelor bunurilor care aparţin domeniului […]

Adrian Gurzău: Mirela Iovu mănâncă o pâine nemeritată la CEC Bank. Demisia!

Adrian Gurzău: Mirela Iovu mănâncă o pâine nemeritată la CEC Bank. Demisia!

Un vicepreședinte al CEC Bank, Mirela Iovu, dintr-o funcție publică, plătită din banii contribuabilului român, a adus în discuție ceea ce o fi citit domnia sa la cursurile de Socialism Științific, sau Economie Politică multilateral-dezvoltată, adică “metodele extrem de dure” practicate chipurile în Roma antica în ceea ce-i privește pe oamenii care nu își plăteau […]

Schimbă-ți stilul de viață alegând să emigrezi în Australia

Schimbă-ți stilul de viață alegând să emigrezi în Australia

Tot multe persoane din România au început să se gândească la modul cel mai serios la emigrarea în altă țară. Salariile mici, cheltuielile și taxele tot mai mari i-au făcut pe români să ia în calcul plecarea spre o țară care le oferă un viitor mai bun și mai multe oportunități de dezvoltare. În ultimii […]

Inaugurare Computer Tomograf de ultimă generaţie la cea mai mare unitate medicală ambulatorie din România

Inaugurare Computer Tomograf de ultimă generaţie la cea mai mare unitate medicală ambulatorie din România

Vineri, 19 iunie 2015, în incinta Ambulatorului Integrat al Spitalul Clinic Judeţean de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, a avut loc conferinţa de presă prilejuită de darea în folosinţă a noului computer tomograf care a intrat în dotarea acestei unităţi medicale de elită aflată sub autoritatea Consiliul Judeţean Cluj. Evenimentul s-a desfăşurat în prezenţa celor doi vicepreşedinţi […]

Strada 1 decembrie din Turda rămâne, luni, fără apă

Strada 1 decembrie din Turda rămâne, luni, fără apă

Compania de Apă ARIEŞ SA anunţă oprirea furnizării apei potabile în Municipiul Turda, strada Piaţa 1 Decembrie 1918, în data de 22.06.2015 intre orele 08:00 – 16:00 Întreruperea furnizării apei potabile este cauzată de lucrările pentru înlocuire branşament apă. Ne cerem scuze pentru inconvenienţele provocate şi vă mulţumim pentru înţelegere. DIRECTOR GENERAL Cristian Octavian Matei