Ultimul cui din sicriu…

Ultimul cui din sicriu…

Da, ştiu, sună teribil titlul, dar…cam ăsta este adevărul. Începând cu luna iunie a acestui an, 800 de oameni vor fi disponibilizaţi de la Mechel Câmpia Turzii. 800 de oameni, adică jumătate dint ÎNTREG personalul angajat la Mechel. E tragic, trist şi totodată realist ceea ce se întâmplă. Eu am prevăzut asta de multă vreme, […]

Circ şi arătare în consiliul local Câmpia Turzii

Circ şi arătare în consiliul local Câmpia Turzii

Faptul că uneori, când se discută probleme serioase, pe teme sociale, economice sau culturale, lucrurile tind să scape de sub control nu este un secret pentru nimeni, dar ceea ce s-a întâmplat ieri în consiliul local al municipiului Câmpia Turzii a fost demn de cascadorii râsului. Aflat la a treia şedinţă pe care o prezidează, […]

Ora pământului la Turda

Ora pământului la Turda

Primăria Municipiului Turda, în colaborare cu Centrul de Tineret Turda, Asociaţia Slow Food Turda, Fundaţia Doriana, Asociaţia Turda-TIN, vă invită să onoraţi iniţiativa organizaţiei World Wide Fund for Nature şi să fiţi prezenţi, în data de 31 martie 2012, între orele 20.30 – 21.30, pe platoul din faţa instituţiei, pentru a vă alătura evenimentului universal […]

EXCLUSIV: Electoratul UNPR ia proporţii

EXCLUSIV: Electoratul UNPR ia proporţii

După ce Marian Morar şi-a lansat candidatura din partea Uniunii Naţionale pentru Progresul României, la funcţia de primar al municipiului Câmpia Turzii, relaţiile sale de prietenie cu diverse personaje de pe eşicherul politic al României încep să-şi arate fructele. Graţie relaţiilor de prietenie dintre Marian Morar şi Simona Man, preşedintele pe ţară al PPDD, la […]

PE SURSE: Ionuţ Geană, exclus din PSD !!!

PE SURSE: Ionuţ Geană, exclus din PSD !!!

După tirada vehementă pe care preşedintele Tineretului Social Democrat, Ionuţ Geană, a avut-o la adresa preşedintelui organizaţiei Câmpia Turzii a PSD, Petrică Pop, surse din anturajul preşedintelui PSD îl dau ca şi exclus pe Geană din partid. “Ceea ce a făcut Ionuţ Geană este inadmisibil. Chiar dacă eşti preşedintele organizaţiei de tineret, trebuie să ai […]

Încep reparaţiile de străzi, la Câmpia Turzii

Încep reparaţiile de străzi, la Câmpia Turzii

După mai bine de un an de gropi, săpături, cârpituri, eşapamente sparte, planetare rupte, nervi întinşi la maxim, înjurături către putere şi nesiguranţă, a venit soarele şi în viaţa şoferilor de la Câmpia Turzii. Asta pentru că forul deliberativ din municipiu s-a întâlnit joi în şedinţă ordinară şi a stabilit priorităţile privind lucrările de reabilitare […]

Alegeri la PD-L Câmpia Turzii

Alegeri la PD-L Câmpia Turzii

Astăzi, într-o atmosferă de sărbătoare, organizaţia municipală a PD-L Câmpia Turzii s-a reunit, în Sala Mare a Casei de Cultură “Ionel Floaşiu” din Câmpia Turzii, pentru a-şi alege noua conducere. Astfel, cu începere de la orele 19:00, Casa de Cultură s-a umplut de membri PD-L, simpatizanţi, invitaţi de la celelalte partide precumn şi de la […]

DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TURISM BALNEAR PENTRU SPORIREA ATRACTIVITĂŢII REGIUNII NORD-VEST(TURDA – SÎNGEORZ-BĂI)

DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TURISM BALNEAR PENTRU SPORIREA ATRACTIVITĂŢII REGIUNII NORD-VEST(TURDA – SÎNGEORZ-BĂI)

UAT Oraş Sîngeorz-Băi în parteneriat cu UAT Municipiul Turda, Beneficiar al contractului de finanţare pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de turism balnear pentru sporirea atractivităţii Regiunii Nord-Vest (Turda –Sîngeorz-Băi)”, derulat prin Programul Operaţional Regional (POR), Axa prioritară 5 – „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul major de intervenţie 5.2- „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru […]

Tudor Ştefănie răspunde presiunilor puse de STP Alba Iulia

Tudor Ştefănie răspunde presiunilor puse de STP Alba Iulia

După ce conducerea Serviciului de Transport Public Alba Iulia a declarat că-şi va sista cursele din Turda începând de joi, din pricina datoriilor acumulate de Primărie, edilul şef al Turzii, Tudor Ştefănie, a declarat ÎN EXCLUSIVITATE pentru “15 minute” că nu înţelege presiunea pe care STP o pune. “Avem un contract bine delimitat, în care […]

Situaţie inedită la Câmpia Turzii

Situaţie inedită la Câmpia Turzii

Din pricina unuia dintre cetăţenii cu cel mai ridicat simţ civic, Mircea Crişan, membri consiliului local al municipiului Câmpia Turzii vor fi puşi, mâine, într-o situaţie cel puţin interesantă. Aceştia vor trebui să stabilească, împreună, procentul de apă uzată pe care cetăţenii din Câmpia Turzii vor fi nevoiţi să-l plătească în conturile Companiei de Apă […]

Mechel Câmpia Turzii – la un pas de închidere…?

Mechel Câmpia Turzii – la un pas de închidere…?

La doar o lună după ce consilierul local PNL Dorin Lojigan, dar şi candidatul PSD-ului la funcţia de primar al Câmpiei Turzii, Radu Hanga, sugerau acordarea de facilităţi fiscale pentru gigantul Mechel Câmpia Turzii, acesta din urma şi-a închis porţile Fabrica Mechel de la Oţelul Roşu, principalul furnizor pentru Mechel Câmpia Turzii, şi-a oprit activitatea, […]

Unde este România mea?

Unde este România mea?

Privesc spre cerul de primăvară, iar din ochi îmi cade o lacrimă pe glia patriei. Încep să mă gândesc la ţara şi la neamul meu, care….sunt pe cale de dispariţie. Ştiu că va veni vremea când, din pricina mârşăviilor, a intereselor oculte, a atârnării şi a ne-românismului, ţara mea şi poporul meu vor dispărea într-un […]

Unirea Floreşti Turda câştigă după gafe imense de portar

Unirea Floreşti Turda câştigă după gafe imense de portar

Nu ştim dacă şi câţi bani a primit portarul formaţiei SeSo Câmpia Turzii, Laurenţiu Moldovan, înainte sau după meciul pierdut de formaţia din Câmpia Turzii în faţa formaţiei hibrid Floreşti/Turda, dar ceea ce este fără putinţă de tăgadă este faptul că meciul a fost pierdut de SeSo-işti pe mâna portarului. Pe fondul unui joc slab, […]

Prima etapă a returului, spectacol GARANTAT

Prima etapă a returului, spectacol GARANTAT

Vineri, adică poimâine, adică pe 16 martie 2012, începe RETURUL ligii a 3-a la fotbal. Dacă altă competiţie fotbalistică nu se mai bucură de prezenţa echipelor din Comunitatea Urbană Arieş, haideţi atunci să vorbim despre Liga a 3-a, în care avem înscrise două echipe, SeSo Câmpia Turzii(care de trei ani promovează şi nu mai promovează) […]

Un colţ de rai – Mânăstirea “Sf. Prooroc Ilie” din Chimitelnic

Un colţ de rai – Mânăstirea “Sf. Prooroc Ilie” din Chimitelnic

În judeţul Mureş, la Chimitelnic, comuna Sânger, există o mânăstire despre care se spune că a fost zidită la voia îngerilor. Tradiţia locală spune că în evul mediu, pe actuala locaţie a mânăstirii “Sf. Prooroc Ilie Tesviteanu”, construită în anii ’90, a mai existat o biserică ale cărei turle impresionau pe oricine venea de departe, […]

Talente există, CSM Câmpia Turzii le încurajează

Talente există, CSM Câmpia Turzii le încurajează

Sâmbătă, 10 martie, la Sala Sporturilor „Ioan Stanatiev” din Câmpia Turzii, primăvara acestui an a adus în prim plan un număr mare de foarte tineri sportivi. În cadrul competiţiei „Speranţele primăverii-2012″ aceştia au avut un joc incurajator iar acesta pare să fie doar începutul. În continuare ei îşi propun ca prin muncă, sprijinită de pasiune […]

Sistarea furnizării apei în Turda se amână

Comunicat de presă 13.03.2012 Compania de Apă ARIEŞ SA Turda anunţă amânarea întreruperii furnizării apei potabile în municipiul Turda şi comunele/satele limitrofe, pe o perioada de 24 de ore, pentru data de 22 martie, de la ora 08,00 pina in 23 martie 2012, la ora 08.00. Amânarea se produce din cauza unor situaţii tehnico – […]

Turda şi comunele limitrofe rămân fără apă

Compania de Apă ARIEŞ SA Turda anunţă întreruperea furnizării apei potabile în municipiul Turda şi comunele/satele: Mihai Viteazu, Cheia, Bogata, Sânduleşti, Corneşti şi Copăceni, pe o perioada de 24 de ore, din data de 15 martie pina in 16 martie 2012, de la ora 08.00. Sistarea se produce din cauza lucrărilor specifice din proiectul derulat, […]

Modalităţi de stopare a scumpirii benzinei!

Modalităţi de stopare a scumpirii benzinei!

pe care autorităţile de la Bucureşti le au în vederea stopării comportamentului de “neam-prost” a companiilor petroliere care activează la noi în ţară. În primul rând, în conformitate cu articolul 1, alineatul 1 din legea nr. 238/2004, “Resursele de petrol situate în subsolul ţării şi al platoului continental românesc al Mării Negre, delimitat conform principiilor […]

Preşedintele ţării se alătură campaniei anti-benzinari

Preşedintele ţării se alătură campaniei anti-benzinari

Invitat la o emisiune televizată, la doar o zi după ce săptămânalul “15 minute” a discutat cu trei aleşi ai ţării, pe probleme legate de scumpirea excesivă a carburanţilor(Cristian Haiduc, Alexandru Cordoş şi Horea Uioreanu), preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat următoarele:”Astăzi (duminică – n.r.) am venit la serviciu cu Loganul. Şi Loganului şi Dusterului […]

EXCLUSIV: Preţul carburanţilor vs aleşii ţării

EXCLUSIV: Preţul carburanţilor vs aleşii ţării

După cea de-a cincea scumpire consecutivă a carburanţilor din acest an, săptămânalul “15 minute” a decis să ia atitudine. Pentru început, am stat de vorbă cu trei dintre cei care reprezintă zona noastră în Parlament, respectiv în Guvern şi anume Cristian Haiduc(PD-L), Alexandru Cordoş(PSD) şi Horea Uioreanu(PNL). Primul contactat a fost ministrul secretar de stat […]