Sâmbătă, în faţa unui public incandescent, echipa de handbal masculin ACS Potaissa Turda a obţinut prima victorie din primul său sezon în Liga Naţională.
După ce, în primele trei meciuri disputate, elevii lui Horaţiu Gal nu au reuşit să obţină nicio victorie, iată că etapa din acest sfârşit de săptămână a fost cu succes pentru handbaliştii turdeni.
Primul gol al partidei a fost marcat abia în minutul 4, fiind considerat un gol târziu pentru jocul de handbal, însă, după acest gol, handbaliştii turdeni au început o adevărată tiradă la poarta timişorenilor.
Practic, pe toată durata primei reprize, turdenii au fost peste adversarii lor, fiind impulsionaţi de cei peste 1000 de fani veniţi în sala Ghe. Bariţiu, pentru a-i duce pe culmile victoriei.
La pauză, după un joc excelent practicat de Potaissa, scorul era de 16-11.
În repriza secundă, handbaliştii de la Univ. Poli Municipal Timişoara au încercat să egaleze sau chiar să învingă, însă cei de la Potaissa s-au luptat din răsputeri pentru a obţine prima victorie din acest sezon, după egalul din prima etapă din faţa celor de la Dinamo Călăraşi.
Până la urmă, în ciuda a cinci goluri consecutive marcate de timişoreni pe finalul partidei, meciul s-a terminat cu victoria gazdelor, scor 27-24, cu care echipa turdeană a urcat până pe locul9 în clasament.
Etapa viitoare, handbaliştii turdeni vor juca în deplasare, împotriva campioanei en-titre, HCM Constanţa.




